Traficul va fi deviat temporar pe A1, București-Pitești, pe aproximativ 1,5 km, pentru montarea grinzilor la pasajul care traversează autostrada la km 18+400, anunță CNAIR.
Începând de joi, 11.04.2024, ora 20:00, până în data de 26.04.2024, circulația rutieră va fi deviată pe variantele de serviciu construite în proximitatea autostrăzii A1, București – Pitești, între km 18+185 și km 18+615, pentru montarea tablierelor centrale ale pasajului de pe A0, lotul 3, care supratraversează A1 la km 18+400.
Menționăm că în zona unde circulația este deviată, viteza de deplasare este restricționată la 40 km/h.
Precizăm că variantele de serviciu vor avea câte două benzi de deplasare fiecare, atât pentru Calea 1, București – Pitești, cât și pentru Calea 2, Pitești – București, cu o lățime minimă de 3,5 metri.
Benzile de circulație ale variantelor de serviciu vor fi delimitate prin marcaj temporar linie continuă de culoare galbenă, iar pe zona marginală, pe toată lungimea variantelor vor fi amplasate balize direcționale, montate din 5 în 5 m și completate cu lămpi cu lumină galbenă intermitentă.
Pe partea marginală a variantelor de serviciu, din proximitatea zonei unde se execută lucrările la pasajul care supratraversează autostrada A1, se va monta parapete de protecție metalic sau prefabricat din beton, tip New Jersey, în vederea asigurării condițiilor de securitate atât pentru conducătorii auto, cât și pentru personalul care își desfășoară activitatea în șantier.